Brioșe cu măr (fără zahăr , faină integrală+faină fără gluten)

Ingrediente

140g faină integrală de grâu

60g faină fără gluten (orez, ovăz fără gluten, migdale sau mix gata făcut)

2 ouă

80 g unt topit (sau 70ml ulei de cocos/ ulei de floarea-soarelui)

70-80 ml sirop de agave (ajustezi după gust)

80 ml lapte/ lapte vegetal

1/2 linguriță de bicarbonat de sodiu

1 lingură zeamă de lămâie

1 praf de sare

2 mere medii, curățate de coajă și date pe răzătoare mică

opțional 1/2 linguriță scorțișoară

Mod de preparare:

  1. Pregătește cuptorul la 180 grade C, unge tava cu puțin unt topit și tapetează cu faină sau folosește hârtie pentru brioșe.
  2. Amestecă ingredientele uscate: faina, bicarbonatul, sarea, scorțișoara (dacă folosești).
  3. Bate ouăle cu siropul de agave până devin puțin spumoase.
  4. Adaugă untul topit și laptele (sau alternativa vegetală).
  5. Încorporează ingredientele uscate în cele umede, amestecând doar cât să se combine.
  6. Adaugă zeama de lămâie și merele rase, amestecând ușor.
  7. Toarnă compoziția în formele de brioșe, cam 2/3 din volum.
  8. Coace 30-40 minute, până trec testul scobitorii și devin aurii.
  9. Lasă-le să se răcească 5-10 minute in tavă înainte de a le scoate.

Rezultat: brioșe pufoase, ușor umede, dulci natural de la mere și siropul de agave.